Contra vim mortis - Cave!
M-am intalnit cu un demon azi. Cobora scarile universitatii de teologie. Era imbracat intr-un pull-over negru si avea un zambet acid in coltul gurii, de parca ar fi vrut sa spuna: treaba mea a luat sfarsit aici, totul e bine, am sadit discordia si aici. Am lovit in copii lui - pe care-i iubeste atat de mult; si nimeni si nimic nu m-a oprit. Poate ca totusi ar fi trebuit sa-l opresc, sa-i spun ca stiu ca nimeni nu-l observa, dar eu stiu cine este … stiu ce vrea; si-am vrut sa-i spun ca sunt oameni de neclitit pe acest pamant, insa mi-a fost frica, si am cazut in genunchi fiindca n-am putut sa-mi tin echilibrul, am fost redus la tacere fiindca, numai am gandit ca as putea sa-l infrunt … Fiecare are propriul demon de infrant si poate ca intr-o zi in care sunt pregatit, am sa-l biruiesc pe al meu. Odata pentru totdeauna, in saecula saeculorum … Caci timpul are alta forma dincolo de ziduri, si sunetul alta distorsiune cand esti singur … numai sufletul ramane ultima aparare cand ochii te inseala si mainile nu te mai asculta.
februarie 12, 2008 at 3:55 pm
Cred ca e cea mai grea lupta cea cu demonul. Asta include si lupta cu noi insine.
februarie 12, 2008 at 8:31 pm
pun pariu ca demonul insusi era student la facultatea de teologie=)) nu de alta, dar chiar cunosc pe cineva care se potriveste descrierii. o sa-i transmit ca l-ai remarcat
februarie 13, 2008 at 12:05 pm
@adelix - esti pe aproape, intr-o prima faza ar fi o lupta cu noi insine …
@drutza - e ciudat ca-mi spui asta fiindca m-am raportat la realitate si la o situatie recenta cu care m-am confruntat.
februarie 13, 2008 at 5:38 pm
Singura si cea mai importanta lupta pe care trebuie sa o ducem, dar nu neaparat sa o castigam, este cu noi insine.
Odata castigata sau constient abandonata intr-o inclestare fara de iesire, poti, daca vrei, sa incepi sa te tavalesti si cu demonii celor din jur.
februarie 14, 2008 at 6:14 pm
well…da fiecare are un demon…dar nu uita ca ai si un inger. Chiar am avut si eu un post pe tema asta[ http://kalidu.blogspot.com/2007/11/constiinta-de-sine.html. E o lupta acida, asa este, dar totul depinde de tine nu de mana ce nu o mai poti misca!
februarie 14, 2008 at 6:49 pm
Cine a zis ca trebuie sa ne luptam? De ce nu-i acceptam ca o parte din noi?
februarie 15, 2008 at 2:12 pm
Demonul din noi reprezinta tot ceea ce este vicios, rau si intunecat - reprezinta exact partea intunecata a fortei (fara nici o aluzie la Star Wars) - eu personal consider ca omul trebuie sa tinda spre perfectionare, sa fie mereu intr-o continua slefuire a sinelui. S-ar putea ca Demonul sa reprezinte zidul de care te lovesti de fiecare data cand iti este greu, s-ar putea ca el sa fie scuza pe care ti-o servesti de fiecare data cand ai un esec … de aceea trebuie sa-l biruesti sau sa-l supui propriei vointe …
februarie 20, 2008 at 8:42 am
Am ciudatul sentiment ca pe masura ce omul cauta aceasta perfectionare, puterea demonului sporeste.Ca din toata zbaterea asta launtrica, tocmai el este cel care iese intarit.Ca ea nu reuseste decit sa mareasca dezechilibrul de forte.Si tocmai acea conditie la care ai renuntat (ce ironie!) iti oferea cel mai inalt nivel de securitate interioara.Si n-ai reusit decit repetarea greselii biblice.
februarie 21, 2008 at 10:29 pm
eu ma duc la sala, sa ma antrenez, sa- l fac praf pe demonul meu.haha!!!ca asa ii trebuie…
februarie 22, 2008 at 3:35 pm
Demonul nu este “Raul” ci “termenul de comparatie”. Demonul nu este decat o NECESITATE. Fara demoni, fara “Rau”, daca vrei, notiunea antitetica de “Bine” (sau cum poftesti sa-l numesti) devina incogniscibila. Ca sa ma explic in termeni cat mai simpli… poti garanta ca zaharul e dulce pana nu ai mancat o lamaie? (si explicatia functioneaza si in sens invers).
februarie 24, 2008 at 9:34 pm
Interdependenta bineului de rau este invers proportionala - adica raul a existat in contradictie cu binele - nu invers … insa e bun exemplul tau - in ideea ca ce este in zenit este si in nadir (pentru mine, cu alte semnificatii)
februarie 27, 2008 at 5:55 pm
ai dreptate… si eu am propriii mei demoni…si tu, si restul…important e sa ne mentinem , si sa pastram cat putem viatza “infirma” a sufletului … daca el cade, totul ramane praf.El poarta intregul razboi, e singura noastra arma, precum si campul pe care te lupti. Si oricat ai incerca sa recladesti ce ai construit, tot tarana va ascunde urmele. Raul si Binele sunt frati…nu cred ca ai sa gasesti sau ai sa folosesti undeva numai Binele, fara Rau, fie el si fara comparatie. Se intampla la fel cu adevarul si minciuna…cu soarele si luna daca vrei..
de la mine ai un 11.
februarie 27, 2008 at 9:03 pm
multumesc andwa … pentru lecturare si pentru 11
martie 1, 2008 at 9:20 am
Foarte misto, Sky!
Ma bucur ca te-am descoperit.
Vorbeam zilele trecute cu cineva despre niste voci din interiorul fiecaruia pe care le-am numit demoni, si astfel s-a nascut un post, numai ca eu consider demonii a fi gandurile.
Imi place foarte mult stilul tau, e ceva aparte in el!
Voi mai trece pe aici
martie 2, 2008 at 2:47 am
la nivel de gand se da cea mai crunta batalie - fiindca, citez din arhitecti: “noi nu suntem puri, altfel am fi ingeri”
Eu te mai astept pe la mine …
martie 12, 2008 at 7:52 am
Minim un demon…
aprilie 10, 2008 at 6:56 pm
foarte frumos scris, si gandit!! felicitari!
mai 1, 2008 at 6:52 am
am citi mai demult o carte : “Scrisorile lordului Foulgrin” care aborda ideea aceasta a demonului personal care profita prin orice mijloc sa te indeparteze de divinitate … am ramas foarte surprins dupa ceva vreme cand am fost intr-o ipostaza sa decid intre 2 lucruri si cat de comod imi era sa aleg varianta ” propusa de demon ” … e cu putinta de infrant .
mai 15, 2008 at 12:52 pm
De unde ne luăm forţa de a lupta cu demonul personal?
Cum te pregăteşti pentru ziua în care vei fi pregătit să îl biruieşti pe al tău?
Care ne e puterea? Strategia? Aliaţii?