Din tenebrele abisului catre lumina.

Noi suntem umbre ale propriei intruchipari – niciodata la fel, mereu aceasi. Lacrimile noastre sunt necunoscute pentru multi, si imparatasite de putini. Greu imi este drumul cand sub ploaie ma lasi fara deziluzii – fiindca tu stii care-mi sunt limitele si niciodata nu te-ai incumetat sa vorbesti cu mine cu sufeltsora ci ai vorbit cu mine mereu ca sufletprieten … Si aici ma opresc eu ca un zid sub iubirea celei de-a doua, care ma simte ca-s aruncat in mizanoapte ca un ucenic in nebuloasa – poate ca sunt in cautari pe care si tu le-ai trait insa niciodata impartasit. Nu ma intelege gresit, sunt intr-un moment in care raza de soare dispare in intunericul camerei mele – si vorbele tale apar ca un fir de lumina pe coalana de nord a Templului lui Solomon.